Search

CĂSUȚA DE LA ȚARĂ

“În orice colțișor se simte pasiunea, nu ai cum să nu-ți dai seama de bucuria cu care au fost gândite și aranjate toate obiectele acestei case de vis. Sobele (cu un stop-cadru pe soba din bucătărie), culorile, corpurile de iluminat, bârnele de lemn din sufragerie, șemineul sau chiar și cele două petice de lână înfățișând un bărbat și o femeie de pe ușa de la baie îți cam taie răsuflarea și te fac conștient de sufletul și dragostea puse în acest spațiu.” – Sînziana Pop (Visuell.ro)

Inițial o casă bătrânească cu două camere, Casa de la Țară s-a transformat într-o adevărată splendoare în urma adăugării unui dormitor suplimentar, a unei băi, a unei bucătării și a unui living mare, spațios, inundat de lumină. Locuința a devenit astfel un mix între elementele moderne și cele tradiționale, precum și între obiectele vintage recondiționate și cele de inspirație contemporană. Atât fațada, realizată conform cutumelor „de pe vremuri”, care prezintă un pattern tradițional, cu simboluri repetitive, cât și interiorul casei, modest, dar bine conturat, au stat la baza deciziei de achiziționare a spațiului, fiind o sursă importantă de inspirație pentru amplul proiect de renovare.

Multe dintre obiectele care se regăsesc acum în casă sunt recondiționate, retapițate sau reinterpretate – cum ar fi, de exemplu, lampa din camera de zi, amplasată deasupra mesei, care a fost făcută din covata bunicii proprietarului adăugând abajururi din ceramică de la Atelier Anda Roman sau partea inferioară a unei mașini de cusut Singer, utilizată drept suport pentru chiuvetă.

Dezvoltarea proiectului s-a întins pe o perioadă de șase luni, timp în care moștenirea culturală și creativitatea și-au dat mâna pentru a redefini acest spațiu tradițional în stilul specific DECORAKTIVA.

Info

Category:

Design

Date:

mai 30, 2017